Ce folosesc – ediția aprilie 2016
Acest articol face parte dintr-o serie Ce folosesc

Al doilea articol din serie vine cu noi informații despre ce s-a schimbat de la precedentul.

Bun venit, Shuttle NC01U, la revedere HP Pavilion 15 !

După mai puțin de doi ani de la cumpărare, am ajuns la concluzia că laptop-ul HP Pavilion 15-p051sq stătea mai mult nefolosit, devalorizându-se.

HP-Pavilion-15

De aceea am renunțat la el “în favoarea” unui mini-PC de la Shuttle, NC01U, de care sunt mulțumit. Am pus în favoarea în ghilimele pentru a spune de fapt că și mini-PC-ul va sta “degeaba”, fiind un sistem de rezervă, pe care îl pot conecta la monitoare dacă se defectează ceva la desktop sau dacă Surface Pro 3 are probleme.

NC01U

Sunt mulțumit de mini-PC, cu excepția ventilatorului, care pornește periodic și regulat și este destul de zgomotos. Asta deși producătorul spune în UEFI că ventilatorul este în Smart Mode. Tot ce e “inteligent” la el e că se oprește și pornește regulat, ceea ce poate fi mai sâcâitor decât dacă turația ar fi schimbată automat.

Apropo de asta, dacă aveți sugestii cu privire la cum poate fi făcut (măcar un pic mai) silențios un ventilator cum este cel din sistem, vă aștept cu mare interes la comentarii.

WP_20160313_15_25_10_Pro_LI

NC01U

Mini-PC-ul Shuttle are 8 GB RAM și un procesor dual core Intel Celeron 3205U la 1.5 GHz cu Integrated Intel HD Graphics, compatibil DirectX 11.2. Rulează Windows 10 Home pe 64 de biți.

I-am montat două SSD-uri, un Intel de 240 GB și altul M2 de 128 GB, ceea ce este arhisuficient pentru nevoile mele de arhivare. Este de remarcat că are mai toate porturile de care ai putea avea nevoie: 2x USB 3.0 pe față, împreună cu un SDCard reader și 2x USB 2.0 pe spate, unde mai are porturi mini-display, HDMI, LAN (Gigabit), portul de alimentare și jack-ul combo pentru căști cu microfon:

NC01U

Ce ar mai fi de remarcat la acest mini-PC este faptul că are și un modul mixt Wi-Fi – Bluetooth Realtek.

Sistemul face față cu brio la două monitoare 1920×1080 px și are în cutie și standul din imaginea de mai sus. Pentru specificațiile acestui model, accesați acest PDF online. Pagina oficială este aici iar un review găsiți la Bogdan, aici, pe PCMHz.

Schimbare de monitoare

Se pare că luna martie este luna schimbărilor aici, la techtime.ro, pentru că a sosit vremea să schimb monitoarele PHILIPS 232EL (full HD – 1920 x 1080 px, VGA, DVI) achiziționate acum 5 ani …

monitor-led-23-philips-232el2sb-full-hd

cu unele Dell 24 Monitor – P2416D la rezoluție și la claritate mult mai bune:

Dell P2416D

Diagonală: 60.33 cm (23.75″), widescreen (16:9), IPS anti-glare, 2560 x 1440 @ 60Hz
Voi reveni cu un review.
 

Bun venit, Lumia 950 !

Fără a fi nevoie de prea multe prezentări, am reușit achiziționarea unui terminal Lumia 950, tocmai pentru a mă asigura de prezența Continuum în … buzunarul propriu 🙂

L950

Până data viitoare, multă baftă și upgrade-uri hardware reușite !

Cosmin

Cosmin

Cosmin este un consultant IT independent, pasionat de gadgeturi, fan Microsoft și WordPress.