IT's Tech Time!
MSFT-Pride

EDITORIAL: Schimbările dau roade: echipa Windows este mai productivă

Refactorizarea și consolidarea codului din nucleul comun al celor două versiuni Windows 10 (PC și Mobile) și-au atins scopurile.

Pentru că nu au văzut sensul amânarilor făcute întenționat și justificat în livrarea de noi build-uri în decembrie și în ianuarie, foarte mulți ”insideri” au început să-și strige nemulțumirea spunând că Microsoft își bate joc de utilizatori. Ei bine, nu este deloc așa și o să vă spun de ce. La jumătatea lui ianuarie, în timp ce răspundeam în comunități nenumăratelor plângeri despre lipsa noilor build-uri, (venite din partea celor care nu înțeleg decât într-o foarte mică măsură ce înseamnă de fapt Microsoft), am încercat să explic cât de clar posibil prin câteva articole ce se întâmpla de fapt în spatele ușilor închise din Redmond:

Acum tocmai avem primele dovezi solide că așteptarea a meritat cu vârf și îndesat.

Astăzi am avut o premieră importantă din partea Microsoft

Mai exact, echipa Windows a livrat pentru prima oară în aceeași zi prin Windows Insider câte un build pentru PC-urile și pentru telefoanele cu Windows 10 din Fast ring. Nu știu dacă ați remarcat, dar build-ul 14267.1004 de pe Windows 10 Mobile a venit la doar 5 zile de la cel anterior (de vineri), 14267, și a rezolvat toate problemele mari din acel build (mai ales problemele de pe telefoanele Lumia 550, dar și altele). not sure Vreau să îi rog pe cei care vor obiecta din reflex că remedierea a durat prea mult – 5 zile – să să țină seama respectuos că două dintre ele au fost zile de week-end, adică din timpul liber al celor care muncesc din greu pentru ca noi să avem soft nou și interesant pe telefoane și pe PC-uri ! E adevărat, pe Mobile nu avem încă o cadență regulată sau măcar apropiată de cea a build-urilor pentru PC, care vin aproape săptămânal în ultima vreme, dar rezolvarea și postarea rapidă (în doar 5 zile) a soluțiilor pentru problemele amintite mai sus este ceea ce contează de fapt. Gabe Ați observat cum după numai câtevabuild-uri pentru PC fără caracteristici noi, acum echipele de produs încep introducerea și testarea de noi caracteristici, exact așa cum ni s-a promis în 2015 ?

It all makes sense now …

Da, totul capătă un sens acum. Se vede clar, refactorizarea și consolidarea codului din nucleul comun al celor două versiuni Windows 10 (PC și Mobile) și-au atins scopurile. S-a urmărit să existe o bază solidă, care nu mai are nevoie frecvent de intervenții majore. Aceasta permite ca lucrul la remedii (cum a fost cazul acum) sau la caracteristici să meargă mult mai rapid și mai eficient.

Urmează viteze mai mari la livrare

Uitați-vă bine la numărul destul de mare de remedii din build-urile lansate azi, dar și la cele din build-urile anterioare. Listele sunt tot mai consistente, cadența pe desktop e aproape săptămânală, ceea ce înseamnă că se livrează mai mult și mai repede. Ca să vă faceți o idee, săptămâna viitoare o să public un articol în care voi detalia cu ilustrații tot ce este nou în build-urile PC recente ale Windows 10, iar lista este chiar consistentă ! Până atunci ar fi bine să medităm la munca depusă de echipa de produs din Redmond și să ne facem și noi datoria pe partea noastră de înțelegere:

Echipa de produs Windows livrează build-uri, noi trebuie să oferim feedback

Nu servește nimănui să ne plângem pe Facebook sau pe la colțuri că lipsește sau că nu funcționează ceva în Windows 10 pentru PC sau Windows 10 Mobile. Stop complaining Puneți toate aceste plângeri în aplicațiile speciale de feedback dacă vreți să contribuiți. Chiar dacă nu imediat, treptat, cele mai bune idei filtrate din masa imensă de feedback intră în produsul final.

Cosmin

Cosmin este un consultant IT independent, pasionat de gadgeturi, fan Microsoft și WordPress.

Întrebări, idei și comentarii

Te rog să Intră în cont pentru a posta
avatar
1000
  Aboneză-te  
Anunță-mă când sunt comentarii noi

Întrebări și comentarii