History Lesson – Procesul de dezvoltare Windows Vista

Windows Vista a fost una dintre cele mai mari schimbări din istoria OS-ului de la Microsoft. Lansat în 2006, acesta a adus o serie de funcționalități noi, față de sistemele de operare anterioare (Interfața Aero, Gadgets, Instant Search etc). Toate acestea au fost însă umbrite de numeroase probleme.

Încă de la început au existat probleme cu perifericele sau programele proiectate pentru versiuni mai vechi de Windows. Sistemul de operare a primit porecla de “noul Windows Millenium”, datorită acest probleme. Ele au fost rezolvate în următorii doi ani cu două service pack-uri (unul în 2008, iar altul în 2009).

Astăzi Windows Vista este instalat pe doar 5% din calculatoarele lumii, fiind folosit preponderent în mediu business. Cu cele două service pack-uri și câteva setări Windows Vista ajunge la performanțe similare cu Windows 7. Puțină lume știe însă cât a durat dezvoltarea acestui sistem de operare, care a pus bazele solide pentru Windows 7, 8.1 și chiar pentru Windows 10.

Dezvoltarea Windows Vista a început în mai 2001 și s-a terminat în noiembrie 2006. Programat pentru lansare în 2004, Vista OS a fost amânat de mai multe ori. Pe tot parcursul procesului, Vista a purtat numele de cod Longhorn (numele unui baraj din SUA).

Windows Vista are ca bază de cod Windows Server 2003. Primele build-uri de Longhorn au fost bazate pe Windows Server 2003 RC. Restul au ca baza de pornire Windows Server 2003 Service Pack 1 RC.

Vista este singurul sistem de operare la care a fost reînceput procesul de dezvoltare de la zero.

Ce înseamnă acest lucru? În 2004 Windows XP era afectat de o serie de malware. Microsoft a decis să își concentreze atenția pe Windows XP, în detrimentul noului sistem de operare.

Pentru că dezvoltarea Windows Vista nu ducea nicăieri, Microsoft decide să reînceapă procesul de la zero. După acest “development reset”, Microsoft folosește ca bază de cod versiunea RC a Windows Server 2003 Service Pack 1.

În 2005 se lucrează la integrarea funcțiilor disponibile înainte de reset. În 2006 Microsoft va lucra la bug-fixes și finalizarea interfeței grafice. Windows Vista a fost lansat la începutul anului 2007.

Etapele dezvoltării Windows Vista în imagini

Build-uri Milestone 2 (2002)

  • Build 3663 (28 iulie 2002)

Este primul build care conține interfața Plex, interfață ce avea să țină locul Aero, până acesta era gata.

Windows Codename Longhorn Build 3663
  • Build 3670 (19 august 2002)

În acest build se poate vedea o nouă interfață pentru Device Manager, direct în Explorer. Această caracteristică a apărut abia în Windows 7.

Windows Codename Longhorn Build 3670

Build-uri Milestone 3 (2002)

  • Build 3683 (23 septembrie 2002)

Este primul build care se identifică ca fiind “Longhorn XP Professional“. În termeni vizuali, nu este foarte diferit de Windows XP. Logo-ul Windows este acum alb (până atunci era multicolor). Deasemenea, în acest build avem noi template-uri pentru My Documents și My Pictures. Tot în acest build își face apariția și Windows Sidebar, ce va ajunge și în versiunea finală a Windows Vista.

Windows Longhorn XP Professional Build 3683
Windows Longhorn XP Professional Build 3683
  • Build 3706 (29 octombrie 2002)

Acesta este primul build care a inclus Desktop Composition Engine (DCE), care mai târziu a devenit  Desktop Window Manager (DWM). Build-ul a apărut pe Internet abia în 2006 și conține noua temă “Plex” și Internet Explorer 6.05.

Windows Longhorn XP Professional Build 3706
Windows Longhorn XP Professional Build 3706
  • Build 3718 (19 noiembrie 2002)

Acest build include mici părți (în stadiu alpha) de Aero accelerat hardware. Vorbim aici de transparență și efecte de tranziție.

Windows Longhorn XP Professional Build 3718
Windows Longhorn XP Professional Build 3718

Build-uri Milestone 4 (2003)

  • Build 4008 (19 februarie 2003)

În acest build avem o grămadă de schimbări și funcții noi. O nouă temă “Plex”, un nou installer de Windows și noi funcții ale Windows Explorer. Tot aici vorbim și despre îmbunătățiri la Windows Search și de un nou sistem de fișiere (WinFS).

Windows Longhorn XP Professional Build 4008
Windows Longhorn XP Professional Build 4008

Build-uri Milestone 5 (2003)

  • Build 4015 (28 martie 2003)

Această versiune experimentală vine și ea cu o serie de funcții noi. Pentru prima dată avem librării sau “visual folders”. Logo-ul Windows de pe butonul de Start este mai mare. Internet Explorer ar fi urmat să primească un Download Manager (deși această funcție nu a fost implementată nici în IE 7 – Windows Vista, sau IE 8 – Windows 7)

Windows Longhorn XP Professional Build 4015
Windows Longhorn XP Professional Build 4015
  • Build 4028 (1 iulie 2003)

Primul build Server al Longhorn, bazat pe Windows 2003 Server. Toate efectele vizuale erau introduse și în această versiune, dar dezactivate.

Windows Longhorn XP Professional Build 4028
Windows Longhorn XP Professional Build 4028
  • Build 4029 (19 iunie 2003?)

Versiunea nouă nu vine cu mari schimbări la nivel vizual sau de funcționalitate. Sunt doar rezolvate unele probleme din Build 4015, cum ar fi consumul mare de memorie al Windows Explorer. P.S.: Uitați-vă la string-ul din partea dreaptă-jos.E pe bune

Windows Longhorn XP Professional Build 4029
Windows Longhorn XP Professional Build 4029

Build-uri Milestone 6 (2003)

  • Build 4033 (17 iulie 2003)

Conține mici îmbunătățiri la nivel de UI și o nouă temă Plex.

Windows Longhorn XP Professional Build 4033
Windows Longhorn XP Professional Build 4033
  • Build 4039 (27 august 2003)

Build-ul acesta este ultimul care conține interfața Plex. Acesta include Phodeo, o vizualizare 3D a fotografiilor.

Windows Longhorn XP Professional Build 4039
Windows Longhorn XP Professional Build 4039
  • Build 4042 (9 septembrie 2003)

Primul build care are tema Slate (Lab06). Aero Glass este și în această versiune prezent. “My Computer” și “My Network Places” se numesc simplu “Computer” și “Network Places”

Windows Longhorn XP Professional Build 4039
Windows Longhorn XP Professional Build 4039
  • Seria de build-uri 405x (septembrie 2003)

Build-ul 4050 a fost prezentat la TechEd 2004 în Israel. Este unul din multele build-uri din seria 4050 folosite în demo-urile Microsoft din acea perioadă.

Seria de build-uri Longhorn 4051
Seria de build-uri Longhorn 4051
  • Build 4066 (26 februarie 2004)

Acest build este unul server, dar care conține multe din feature-urile de Windows Client. O versiune mai nouă de Phodeo este prezentă, ca și un nou Sidebar. Avem parte în acest build și de o serie de iconițe noi, ce au rezistat chiar până azi (Windows 10).

Windows Longhorn Professional Build 4066
Windows Longhorn Professional Build 4066

Build-uri Milestone 7 (2004)

  • Build 4074 (25 aprilie 2004)

În această versiune de test găsim o nouă temă Jade și noul font Segoe UI.

Windows Longhorn Professional Build 4074
Windows Longhorn Professional Build 4074

Longhorn “D1” sau Milestone 8/9

  • Build 3790.1232 (19 August 2004)

Primul build de Windows Vista bazat pe codul sursă al Windows Server 2003 RTM (precedentele erau bazat pe codul sursă al Windows 2003 server RC). Acest build era “curat”, adică avea interfața Windows XP. Pe parcurs s-au reintrodus o parte din funcționalitățile de dinainte de reset. Putem considera acest build ca un build Windows 2003 Server Post-RTM.

Windows Longhorn Professional Build 3790
Windows Longhorn Professional Build 3790
  • Build 5048, cunoscut ca și Longhorn Developer Preview (1 aprilie 2005)

A fost prezentat la WinHEC 2005. Deși a fost disponibil doar pentru participanți, acesta a ajuns repede pe rețelele de file-sharing. Aici își face apariția stilul Aero și Desktop Windows Manager (dezactivat și ascuns by default).

Windows Longhorn Developer Preview
Windows Longhorn Developer Preview

Beta 1

  • Windows Vista Beta 1 Build 5112 (20 iulie 2005)

Primul build care se identifică ca Windows Vista. Aici avem îmbunătățiri majore la interfața grafică. Vorbim de un Windows Explorer nou, iconițe noi și mai mari, foldere virtuale. Deasemenea ca funcționalități noi, avem .NET Framework 3.0, o nouă stivă audio, control parental.

Windows Vista Beta 1 Build 5112
Windows Vista Beta 1 Build 5112
  • Build 5219 Community Technical Preview 1 (30 august 2005)

De notat întoarcerea Windows Sidebar și a gadget-urilor. Este primul build public care se identifică ca Ultimate Edition. Acesta include Super Fetch. Deasemenea, vedem și îmbunătățiri la Windows Search , care acum este și în bara de start. Acest build vine și cu o nouă versiune de Windows Media Center cu numele de cod “Diamond”. WinFS a fost prezent în acest build și s-au făcut speculații că va vedea în final lumina zilei în RTM.

Windows Vista Community Technical Preview 1 Build 5129
Windows Vista Community Technical Preview 1 Build 5129
  • Build 5231 Community Technical Preview 2 (4 octombrie 2005)

Windows Media Player 11 apare pentru prima dată în acest build. Deasemenea avem un nou mixer pentru volum, ce permite controlarea volumului fiecărei aplicații în parte.

Windows Vista Community Technical Preview 2 Build 5231
Windows Vista Community Technical Preview 2 Build 5231
  • Windows Vista Beta 2 Build 5259 (17 noiembrie 2005)

Această versiune vine cu abilitatea de a controla culoarea și nivelul de transparență al ferestrelor. Deasemenea, în acest build nu avem Windows Sidebar, iar Outlook Express devine Windows Mail.

Windows Vista Beta 2 Build 5259
Windows Vista Beta 2 Build 5259
  • Windows Vista December CTP build 5270 (14 decembrie 2005)

Windows AntiSpyware este redenumit Windows Defender, iar Internet Explorer 7 are o nouă iconiță.

Windows Vista December CTP build 5270
Windows Vista December CTP build 5270
  • Windows February CTP Build 5308 (17 februarie 2006)

Acest build este primu build cu toate caracteristicile finalizate. Este deasemenea primul build care putea fi instalat ca update de la XP.

Windows February CTP Build 5308
Windows February CTP Build 5308
  • Windows Vista Build 5365 (21 aprilie 2006)

Sunt făcute mai multe schimbări la interfață și la User Account Control. Windows Sidebar este activat by default și avem și defragmentare automată a hard disk-ului.

Windows Vista Build 5365
Windows Vista Build 5365
  • Windows Vista Build 5384 (18 May 2006)

Bill Gates anunță la WinHEC 2006 că Windows Vista Beta 2 va fi gratuit pentru toți utilizatorii. Windows Vista Beta 2 a fost descris ca cel mai mare eveniment de download software al acelor vremuri.

Windows Vista Build 5384
Windows Vista Build 5384
  • Windows Vista Pre-RC1 Build 5456 (20 iunie 2006)

Îmbunătățiri la User Account Control (UAC) și List View în Internet Explorer.

Windows Vista Pre-RC1 Build 5456
Windows Vista Pre-RC1 Build 5456
  • Windows Vista Pre-RC1 Build 5472 (13 iulie 2006)

În acest build se introduce noua temă Basic. Apare și Flip3D. Un nou cursor Aero este setat implicit. Se pare că acest build este considerat cel mai rapid build de Windows Vista de până acum, chiar mai rapid ca Windows XP. Tot aici își face apariția și Windows Speech Recognition.

Windows Vista Pre-RC1 Build 5472
Windows Vista Pre-RC1 Build 5472

RC 1

  • Windows Vista Build 5600 (august 2006)

Primul build din seria RTM. Este mult mai rapid decât celelalte build-uri.

Windows Vista Build 5600
Windows Vista Build 5600
  • Windows Vista Build 5700 (10 august 2006)

Nu există mari schimbări față de build-urile anterioare.

  • Windows Vista Build 5728 (17 Septembrie 2006)

Build-ul acesta conține câteva îmbunătățiri minore. Cea mai importantă este abilitatea de a dezactiva sunetul de pornire. Este rezultatul feedback-ului trimis de tester-ii RC 1.

Windows Vista Build 5728
Windows Vista Build 5728

Pre-RTM

  • Windows Vista Build 5808 (12 octombrie 2006)

Nu există nici aici mari schimbări față de build-urile anterioare.

  • Windows Vista Build 5824 (17 octombrie 2006)

Build-ul acesta a avut un bug major ce distrugea orice upgrade de la XP la Windows Vista.

  • Windows Vista Build 5840 (18 octombrie 2006)

În acest build avem versiunile finale ale iconițelor și wallpaper-elor.

RTM

  • Windows Vista Build 6000 (1 noiembrie 2006)

Versiunea finală a Windows Vista, terminată după 5 ani de dezvoltare. Unii consideră și astăzi Windows Vista cel mai frumos sistem de operare al Microsoft.

Mistificat de Apple și Steve Jobs, Windows Vista a fost unul dintre eșecurile Microsoft.

Pe fundația Windows Vista s-au dezvoltat Windows 7, Windows 8 și chiar Windows 10. De aceea, Windows Vista rămâne un milestone important în istoria Windows, alături de Windows 1.0 și Windows 95.

Windows Vista Build RTM 6000
Windows Vista Build RTM 6000

În speranța că acest articol v-a ajutat să faceți o călătorie plăcută în timp, fie că ați utilizat acest produs la vremea lui, fie că nu, vă așteptăm cu impresii la comentarii.